Adresa cu care mă puteți contacta este:
http://popescusilviucada.wordpress.com/
O succintă prezentare a inițiativelor și a acțiunilor proprii
pentru realizarea procesului de democratizare a armatei și
a țării, între anii 1989-1991.
25 Dec.1989 Fondez organizatia militară pentru Democratzarea Armatei
și a țării, intitulată: Grupul de Initiativă pentru Democratizarea Armatei (G.I.D.A.)
Concep documentele, Statutul, multiplic si difuzez acestea in unitățiile garnizoanei din București, coordonez lucrul Grupului.
Feb. 1990 Particip la demonstrația delegatiei militare timisorene, arma Aviatiei.
Legiferez discuțiile cadrelor militare timișorene cu guvernul provizoriu(Gelu Voican),
ca reprezentant al GIDA si al trupelor de uscat, din Armata 1-a.
Martie 1990-
Noi.1991 Fac parte din conducerea CADA si i-au parte la aproape toate adunările si discuțiile acesteia(discuții, întîlniri cu candidați la președenția României,întîlniri cu generali ai Ministerului Apărării și întîlniri cu ofițeri ai Ministerului de Interne(inițiatorii organizației de democratizare a acestui Minister după modelul (CADA)).
13-15 iunie
1990 Inițiez și discut cu cadrele militare ale Diviziei mele sabotarea și incriminarea acțiunilor armatei pentru reprimarea cu brutalitate a acestei demonstrații. Solicit neîmplicarea Armatei. Mă deplasez personal și urmăresc desfășurarea demonstrației. CADA condamnă implicarea și de data acesta a armatei în represaliile brutale de înăbusire a demonstranției bucurștenilor, în coperare cu trupele Ministerului de Interne, de sub conducerea Generalului Mihai Chițac.
Feb.1990-
Noi.1990 Paricip în continuare la inițiativele, acțiunile desfășurate de CADA . Fac parte din Comisia de cercetare, CADA, a acțiunilor armatei în timpul Revoluției, urmînd să mă ocup de Divizia 1 Mecanizată și Comandamentul Trupelor de Uscat, din București(pe atunci era Comandant Generalul Spiroiu). Acesta se va declara simpatizant al actiunilor CADA și profitînd de suținerea noastră va face rocada cu Stănculescu, devenind noul Ministru al Apărării. Am făcut această paranteză, pentru a sublinia, cotitura de 180 de grade pe care și acest General pe care l-am sustinut pentru funcția de Ministru al Apărării, o va face după investirea sa în funcție. Cum spune românul, nu a mîncat usturoi si nici gura nu-i pute.
Inițiez, din proprie inițiativă, contacte multiple, pentru unitate de acțiune, sprijin reciproc; o cunoaștere mai detaliată a ideilor și scopurilor CADA în rîndul partidele politice(PNL-aripa tînără, Paridul Liberal al lui Radu Cîmpeanu, Partidul Național Țărănesc, al regretatului Ion Rațiu,Partidul Republican, Partidul Monarhist. O atenție deosebitț am acordat-o si puzderiei partidelor mici, ca cel al Domnului Nica Leon si altele. Cu aceste partide mici am decis o alianță.
Particip activ, în secret, la o multime de Adunări ale organizatiei Alianta Civică (AC) și aduc la ședințele acesteia și alți membrii CADA. După constituirea Partidului Alianței Civice (AC) sprijin în continuare activitatea acestuia si acesteia. Am să mă explic.
Nu toți membrii A.C. au subscris la PAC(Partidul Alianței Civice), așa că în afara PAC va coexista pe mai departe AC ,ca organizație apartinică.
În calitate de membru în conducerea A.C. din Bucurști, contactez personal Atașatul Militar de la București și îl invit personal, din inițiativț proprie, la Congresul A.C. de la Sibiu. La acest Congres am luat și eu parte.
Stabilesc, tot din proprie inițiativă, contacte CADA-Sindicate(Cartelurile ALFA, FRĂȚIA, Sindicatul din Învățămînt si cu cel al Medicilor, Personalului Sanitar)
În această perioadă scriu un număr insemnat de articole, care în mare măsură au fost publicate in Cotidienele România Liberă, Adevărul și Dreptatea.
Inițiez contactul cu reprezentantii Casei regale în București, Doamna Simina Mezincescu. O vizitez personal și paricip la cîteva dintre adunările Partidului Monarhist.
Dacă rețin bine minte , după atîtia ani, am încercat împreună cu Mr.Ing. de Aviație Cîrligeanu Ion(CADA) să o contactăm pe fiica cea mare a Monarhului nostru Regele Mihai I. Prințesa Margareta întreprindea, pentru prima dată, o vizită în țară și se cazase la Hotelul bucureștean Intercontinental.
Cu acest prilej dorem să ne exprimăm respectul nostru pentru Majestatea Sa si dorința noastră de a veni în țară. Mai multe amănunte în cartea mea.
Noi.1990 Organizez întrunirea de la GDS(Grupul de Dialog Social) dintre membrii CADA, aripa ostilă Ministrului Apărării, Generalul Victor A.Stănculescu și presa autohtonă și străină, a jurnalistilor acreditati in România. Scopul întîlnirii: înlăturarea de la conducerea Ministerului a Generalului criminal de la Timișoara și București a Ministrului Stănculescu si trimiterea sa în judecată alături de Generalul Chițac.
14. Noiembrie 1990 marchează sfîrsitul carierei mele militare, fiind trecut în rezervă, fără nici-un drept.
15 Noi. 1990
24 Sept.1991 Devenit peste noapte civil, lucrez impreună cu prietenul meu de suferință Cpt.Ing. Ghoc Ilie(CADA) la una din marile Firme de Constructii din capitală(cca. două luni) după care sînt ajutat, de membrii din conducerea A.C. să lucrez la ziarul național al Asociației Jurnaliștilor români(AZR), unde am funcționat ca Director Administrativ mai multe luni.
În calitate nouă pe care o aveam , de civil, am luptat mai departe pentru realizarea în țară a dezideratului nostru de clădire a unei Democrații adevărate, a unei Români libere de comuniști.
Împreună cu colegii mei trecuți în rezervă Cpt. Ing. Ghioc Ilie și Cpt. Valerian Stan, (ajuns secretarul Alianței Civice al organizației naționale) am organizat și participat la toate demonstrațiile, marșurile, din capitală, a acestei Alianțe.
În plus am inițiat și organizat mitinguri de protest pentru suținerea CADA, pedepsirea vinovaților din timpul Revolutiei și mineriadelor; deasemenea mitinguri de solidaritate cu Republica Moldova și Ion Ilașcu, solicitînd reîntregirea neamului.
De ziua Majestătii sale din 1991 am organizat un miting din partea ofițeriilor CADA trecuți în rezervă . I-am dorit sănătate și l-am rugat să vină în țară să ne scape de comuniștii de marcă și de Ion Iliescu.
Cu ocazia preconizatului prim război în Irak, pentru răsturnarea lui Sadam Hussein, am conceput o scrisoare pentru ambasada americană de la București, în care ne puneam la dispozitia trupelor aliate, pentru a participa la acest război. Era vorba de mine și de căpitanii Stan Valerian și Ghioc Ilie.
Primul atașat militar al Americii (USA) a refuzat politicos oferta noastră, motivînd că România nu v-a participa la aceste acțiuni decît cu un Spital Militar de Campanie, deci nu cu forțe efective de luptă. Ce s-a întîmplat cu acest Spital românesc de Campanie, este foarte interesant si totul este cuprins în cartea mea.
Ca membru al Alinței Civice am menținut pe mai departe legăturile mele cu conducerile unor sindicate puternice din București, în special cu Cartelul AlFA, distinsul Domn Hossu.
25/28 Sept
1991 Demonstrez în favoarea acțiunii Sindicatului Miner, din Valea Jiului , de sub conducerea domnului Miron Cosma.
Deoarece doi incapabili (Ion Iliescu și Petre Roman), proieminenti comuniști, nu au știut să reacționeze cu tact și înțelepciune, în aceste zile frumoase de Septembrie, v-a curge din nou sînge nevinovat.
Pentru a-și acoperi prostia, ticăloșenia și crimele aceștia, în special Ion Iliescu vor găsi țapi ispășitori, în persoanele subsemnatului și a lui Miron Cosma.
Deși nu eram vinovat, căci drepturile, libertătiile omului admit participări la întruniri, demonstrații cît si exprimarea liberă a punctelor de vedere, a părerilor despre toate problemele socetății , am preferat să părăsesc țara, cunoscînd Justiția română a TOVARȘULUI Ion ILIESCU.
Ca membru în Conducerea Congresului Mondial al Românilor din Exil am participat la acțiunile acestui Forum pentru readucerea pe Tronul României, în Palatul Regilor nostrii, din Cotroceni, pe Majestatea Sa Regală Mihai I si astfel, să-l alungăm pe uzurpatorul de tristă experiență, care ne reamintește de discipolul său Ceaușescu.
De trei ori a încercat delegația noastră, a acestui Congres, să-l determine pe Regele nostru Mihai I să se întoarcă în țară și să ne scape de buruienile comuniste.
A refuzat sub pretextul că este prea bătrîn.
Modalitatea prin care, în mod pașnic, urma să se reinstaleze la Tronul țării este narată în cartea mea, intitulată „Singur în lupta pentru Democrație in România”.
Sper cu această ocazie să trezesc interesul unei edituri și a cercetătorilor istoriei evenimentelor Decembriste și postdecembriste 1989.
Nutresc speranța zilei cind Ion Iliescu, blestemul răposatului pe capul nostru, va fi judecat și pedepsit în consecință și să trăiască și el în exil dacă nu la mititica.
Măcar cîteva luni.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Lt.Col. în Rz. Forzată Dipl. Ing. Poescu Silviu Octavian
Posted by STELIAN CIUCIU on octombrie 20, 2011 at 7:25
Acum, când România este membră a NATO şi UE, revoluţia anticomunistă trebuie definitivată şi se cuvine să devină “de catifea”. Primul pas spre definitivarea acestei revoluţii ar fi denunţarea în mod public a crimelor fratricide şi pedepsirea exemplară a celor ce vor fi găsiţi vinovaţi de către justiţie pentru comiterea lor.
INSTAURAREA TERORISMUL DE STAT
ÎN PERIOADA INFRACŢIONALĂ DECEMBRIE 1989 –Aprile ,Mai , IUNIE 1990.
APEL PENTRU DREPTATE şi JUSTIŢIE
Regimul autoinstalat la 22 Decembrie 1989 nu numai că nu a făcut dreptate pentru atrocităţile regimului comunist ci a continuat seria acestora prin crimele din decembrie 1989 şi 13-15 Aprile ,Mai,iunie 1990. După comiterea acestor noi atrocităţi, acest regim politic i-a protejat pe vinovaţi prin presiuni constante asupra justiţiei care ar trebui să fie independentă şi neaservită politic într-un stat liber şi democrat. Dimpotrivă, presiunile din zona politicului au fost constante, urmărind să coopteze persoane cheie din justiţie (în special din zona parchetelor), poliţie şi serviciile de informaţii. Traficul de influenţă exercitat de politicienii
-2-
neocomunişti a vizat în principal două scopuri: extinderea propriilor reţele şi sfere de influenţă în vederea obţinerii accesului la cele mai importante resurse ale ţării (economice, politice, sociale) cât şi ştergerea urmelor implicării lor şi a persoanelor din propriul lor anturaj în evenimentele genocidale şi fratricide de la sfârşitul anului 1989 şi prima jumătate a anului 1990. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care astăzi, stabilirea responsabilităţilor statului dictatorial comunist şi a celui postcomunist din perioada infracţională a României postcomuniste (decembrie 1989 – iunie 1990) reprezintă o sarcină nu tocmai simplă. Un alt motiv care blocheză rezolvarea acestor probleme în justiţie constă în faptul că, în spatele conceptului de culpă colectivă, adevăraţii autori ai crimelor sunt greu de identificat. Totuşi, Justiţia are datoria să cerceteze şi să pedepsească complicii statului criminal, militarii sau funcţionarii care au incitat la omor şi care se ascund acum în spatele ordinelor primite, şi în primul rând pe acei politicieni a căror decizii criminale au produs de fapt cele mai multe victime. O altă sarcină dificilă a Justiţiei este aceea de identificare a relaţiilor dintre autorii deciziilor politice şi acoliţii lor, responsabilii de fapt ai acestor crime. Nu trebuie uitat că toţi aceştia formează o echipă compactă care este responsabilă pentru declanşarea crimelor comuniste şi neocomuniste.
Referindu-ne la represiunea din 13-15/ Aprile ,Mai, iunie, trebuie menţionat că aceasta a fost orchestrată prin implicarea unor instituţii importante care ţin de însăşi natura statului de drept: armată, poliţie, servicii secrete, transporturi publice, etc.. Aici putem observa o discrepanţă clară între justificarea mineriadelor şi motivaţia reală a acestora. Justificarea a fost aceea că puterea politică, considerându-se ameninţată, ar fi fost obligată să cheme minerii împreună cu ”toate forţele responsabile” pentru a apăra democraţia şi instituţiile statului. Motivaţia reală a fost însă alta: statul, prin reprezentanţii săi neocomunişti, a cheamat minerii pentru a intimida şi a distruge orice formă de manifestare anticomunistă, împreună cu orice urme de opoziţie politică precum şi a persoanelor care se declarau ca fiind de partea acesteia. Acest tip de eliminare a adversarului politic este specifică tuturor regimurilor dictatoriale, bazate pe lozinca: ”Cine nu este cu noi, este împotriva noastră!”
În represiunea din 13-15/Aprile ,Mai , iunie 1990 au fost implicaţi filozofi, sociologi, jurişti, care au furnizat suportul ideologic şi „justiţiar” al acestui tip de genocid, în timp ce tehnicienii (oamenii de teren ai conflictului) au permis crearea şi dezvoltarea unei adevărate industrii a
-3-
intimidării şi manipulării prin: răspândirea zvonurilor, incitare la violenţă şi în final recurgerea la agresiunea directă împotriva oponenţilor. Toate aceste lucruri pot explica resemnarea, timorarea, lipsa de acţiune în faţa injustiţiilor şi crimelor sau chiar tolerarea lor de către cei mai mulţi dintre cetăţenii României.
De-a lungul istoriei sale de peste patru decenii în România, statul dictatorial comunist a încercat să-şi coopteze cetăţenii în propriile-i proiecte, unele dintre acestea fiind criminale. Pentru a putea face acest lucru, PCR a recurs la diverse mijloace de control: control coercitiv, control simbolic sau moral şi control remunerativ. Controlul coercitiv viza utilizarea violenţei în lupta politică, metodă predilectă mai ales în prima perioadă a comunismului românesc, prin care s-a încercat inducerea unei noi identităţi cetăţenilor români, una potrivită noii ideologii şi orientări politice a ţării . Pe lângă această metodă predilectă, mai ales în vremea regimului ceauşist, s-a folosit controlul simbolic-moral, prin care se făcea apel la sentimetele cetăţenilor de ataşament faţă de patrie, pământul strămoşesc şi istoria neamului. Strategia predilectă era aceea de a da sentimentul unei continue presiuni externe, a unor forţe ostile care vor să distrugă toate aceste valori ale neamului – în felul acesta reuşindu-se atragerea cetăţenilor în proiectele partidului şi statului chiar dacă acestea presupuneau sacrificii economice uriaşe din partea românilor. Acest tip de dialectică retorică a fost bine descris prin conceptul de ”complex al încercuirii” – de fapt crearea sentimentului unui duşman extern ubicuu, la pândă în orice moment şi mai ales atunci când vigilenţa cetăţenilor este slăbită. Nu în ultimul rând s-a folosit controlul remunerativ. Însă acesta era oferit doar unei mici minorităţi dintre cetăţenii ţării, mai exact a acelora care prin acţiunile lor s-au dovedit adepţi fideli ai doctrinei comuniste şi au dovedit exces de zel în urmărirea şi eliminarea ”duşmanilor poporului”. Aşa cum se arată în diverse studii recente, aceştia erau în principal angajaţii serviciilor de securitate sau informatorii recrutaţi de către acestea. Analizând cu minuţiozitate fratricidul din 13-15 iunie 1990, putem observa folosirea cu succes a tuturor metodelor utilizate de puterea comunistă de-a lungul celor 45 de ani de dictatură. Astfel, dacă în 13 iunie 1990 s-a apelat la încercări de sensibilizare morală a populaţiei, inducându-se ideea că naţiunea este în pericol, că instituţiile statului sunt atacate, că un grup legionar încearcă să preia puterea
-4-
politică, în zilele de 14 şi 15,Aprile ,Mai , iunie metoda folosită cu predilecţie a fost aceea a intimidării prin violenţă. Desigur, cei care au orchestrat toată aceste violenţe au fost recompensaţi prin funcţii importante, privilegii şi prin facilitarea accesului la resursele economice, politice şi sociale ale ţării. Pe lângă toţi aceşti oameni a căror grupare în jurul FSN-ului poate fi uşor explicată prin faptul că aceştia îşi simţeau ameninţate poziţiile şi privilegiile obţinute în vremea comunismului, au existat şi mulţi cetăţeni oneşti care au luat drumul Bucureştiului crezând sincer că ţara este în pericol. Manipularea acestei mase de cetăţeni creduli în acest fel, prin intermediul mass-mediei ”libere” reprezintă un act criminal care trebuie pedepsit ca atare.
Analiza şi discuţiile cu minerii participanţi la mineriada din Aprile , Mai ,iunie 1990 arată o diversitate de motivaţii şi interese, în vederea participării la mineriadă, chiar dacă acţiunea în întregul ei părea concertată şi foarte bine organizată. Astfel, în timp ce unii mineri s-au dus acolo din setea de aventură, alţii au crezut cu tărie că fac un act justiţiar, pe când unii au fost convinşi că, dacă vor ajuta Puterea de atunci să se menţină la conducerea ţării, reprezentanţii Puterii îşi vor aminti de ei când va veni vorba de negocieri salariale şi beneficii. Deşi astăzi minerii sunt un grup social dezavantajat social şi greu încercat de perioada tranziţiei, nu trebuie uitat faptul că în primii ani de după Revoluţie aceştia au avut beneficii şi salarii nesperate, aceasta într-o perioadă în care mineritul avea tot mai puţine de spus în ansamblul economiei mondiale, în majoritatea ţărilor europene, acesta fiind minuţios analizat din punct de vedere economic şi supus la restructurări masive, fapt ce ar fi trebuit să fie vizibil şi în economia românească imediat după 1989 şi nu începând cu 1997.
O problemă mult discutată imediat după descinderea minerilor la Bucureşti a fost aceea a violenţei teribile de care aceştia au dat dovadă. Episoadele surprinse de cameramani ai televiziunii române sau diverşi alţi jurnalişti, mulţi dintre ei angajaţi ai unor televiziuni din Occident, au şocat telespectatorii din întreaga lume. S-au pus o serie de întrebări care vizau însăşi specificul grupului social al minerilor. Mulţi s-au întrebat dacă violenţa este o trăsătură distinctivă a minerilor înşişi sau dacă nu cumva întreaga populaţie din Valea Jiului a fost victima unui experiment de inginerie socială a cărui efecte s-au făcut vizibile în timpul mineriadelor. Aceste întrebări şi multe altele au primit răspunsuri puţine şi nesatisfăcătoare, majoritatea acestora venite prin intermediul presei, utilizând în general explicaţii de pe baze pihanalitice ori simple opinii
-5-
speculative fără lăgătură cu realitatea faptică. În ciuda multiplelor acte de violenţă comise, din declaraţiile martorilor oculari reiese clar că doar o mică parte dintre minerii participanţi s-au dedat la acte de violenţă împotriva civililor, ”golanilor Pieţei Universităţii” sau membrilor partidelor din opoziţie. Totuşi, cum pot fi explicate aceste acte? Majoritatea cercetătorilor care au studiat aceste fenomene iau ca punct de reper în explicarea violenţelor luna august a anului 1977, atunci când s-a produs prima grevă şi mişcare de mase împotriva politicii criminale condusă de PCR şi liderului acestuia dictatorul Nicolae Ceauşescu. După greva din 1977, pentru a preveni alte mişcări de acest fel, liderii comunişti ai vremii au militarizat minele Văii Jiului, soldaţii în termen şi ofiţerii lor lucrând împreună cu minerii în abataje, s-a împânzit Valea cu agenţi ai securităţii şi informatori, s-au adus muncitori de slabă calitate profesională şi morală din toate zonele ţării, prin aşa numitele programe: 2000, 5000, 7000, 11000. Prin aceste programe se urmărea în acelaşi timp disiparea spiritului muncitoresc coeziv şi mărirea forţată a producţiei de cărbune cu orice preţ, toate acestea pentru realizarea unei fantasmagorii economice a liderilor comunişti: obţinerea independenţei economice a României de orice surse externe de energie. Aşadar, violenţele abominabile de la mineriada din iunie 1990 pot fi explicate prin prezenţa în rândurile minerilor a unor infractori de drept comun, persoane marginale şi ingrate în comunităţile de provenienţă, informatori ai Securităţii sau chiar securişti îmbrăcaţi în haine de mineri. Aceştia au fost infiltraţi sau aduşi din raţiuni ideologice în Valea Jiului, după greva minerilor din august 1977. Din păcate, după această mineriadă, întreg grupul social al minerilor a trebuit să suporte blamul public pentru toate violenţele create în zilele de Aprile ,Mai 13-15 iunie şi să poarte până în ziua de azi o culpă colectivă pentru care doar o mică parte dintre aceştia s-au făcut cu adevărat vinovaţi.
Din interviurile cu minerii participanţi reiese totuşi că au existat şi mineri obişnuiţi, oameni în general neviolenţi, care s-au dedat la agresiuni fizice odată ajunşi la Bucureşti. Cum poate fi acest fapt explicat? Explicaţia este totuşi simplă. Timp de 52 de zile, cât a durat manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii, Televiziunea Română, singura existentă la acea vreme în ţară, a demonizat în fel şi chip protestatarii pieţei. Exploatând resentimentele unui segment al populaţiei faţă de grupul etnic al rromilor, Televiziunea Română prezenta cu predilecţie protestatarii cu feţe tuciurii sau bişniţarii care-şi comercializau produsele la marginea
-6-
Pieţei Universităţii. De asemenea, Piaţa era descrisă ca spaţiu al infecţiei, insalubrităţii şi dejecţiei, toate acestea pentru a trezi sentimente de dezgust faţă de acel loc şi faţă de cei ce protestau acolo. Pe lângă toate acestea, protestarii erau demonizaţi în fel şi chip, termenii de golan şi huligan fiind folosiţi cel mai adesea în retorica oficială pentru a descrie poziţia socială a protestatarilor. Se sugera în permanenţă că nu este vorba de nişte cetăţeni obişnuiţi şi oneşti ci de o serie de marginali care nu vor să muncească şi şi-au găsit în Piaţa Universităţii un loc propice pentru desfăşurarea activităţilor lor infracţionale. Apoi, mai mult decât în toată campania televiziunii şi a presei de până în 13 iunie, începând cu această zi, prin vocea însuşi şefului statului de atunci, Ion Iliescu, s-a vorbit despre ”bande organizate, de elemente fasciste, mulţi dintre ei drogaţi”, de fapt o adevărată ”rebeliune legionară” cu care s-a confruntat în acele zile poporul roman. “Rebeliunea” era dovedită prin faptul că ”unele elemente au apărut în costumaţie legionară, au afişat steagul verde şi au folosit limbajul legionar”, conform precizărilor preşedintelui României la acea dată. Ideea din subsidiar era aceea că partidele istorice, în special PNŢCD şi PNL au organizat toată această manifestaţie deoarece la sediul acestor partide s-au găsit: ”arme automate, un mare număr de arme cu aer comprimat, pistoale cu muniţie aferentă, muniţie de calibru 9 mm etc.”, potrivit comunicatului Guvernului României. Pe lângă aceste informaţii venite pe cale oficială, în Valea Jiului, atât înainte cât şi după această mineriadă, au fost răspândite zvonuri cum că minerii vor rămâne fără locuri de muncă, muritori de foame, în cazul în care „capitalişti” şi „vânzători de ţară” precum Ion Raţiu sau Radu Câmpeanu vor ajunge la putere. De asemenea circula în permanenţă zvonul că cei din Piaţa Universităţii sunt plătiţi pentru a demonstra de către miliardarul Ion Raţiu, în dolari sau produse occidentale precum blugi sau adidaşi, la mare căutare pe vremea aceea. Ideea inoculată era aceea că protestatarii sunt de fapt nişte profitori, nu “oameni de bine” precum minerii care fac orice acţiune dezinteresat, doar din grijă pentru patrie şi popor.
Studiile ştiinţifice despre originea agresivităţii la om evidenţiază clar felul în care aceasta poate fi artificial declanşată în anumite condiţii şi prin anumite tehnici: ”Probabil chiar mai serios decât invenţia armelor trebuie privită capacitatea noastră de a ne transforma inamicul într-o întruchipare a răului… Fiinţele umane se pot auto-convinge că oponenţii lor nu mai sunt tot oameni ci, în cel mai bun caz, bestii sau monştri periculoşi; asemenea viermi nu numai că pot, dar şi trebuie să fie ucişi… Dintre factorii care-l fac pe om să-şi depăşească inhibiţiile sale înăscute, consider
-7-
drept cea mai periculoasă capacitatea de a dezumaniza mental un semen. În ultima analiză, această capacitate de a alunga mila îl face pe om ucigaş cu sânge rece. ”
În aceste condiţii de intoxicare mediatică şi zvonistică este lesne de înţeles cum, chiar şi oameni obişnuiţi, non-violenţi prin firea lor, s-au dedat la acte de vandalism odată ajunşi în Bucureşti. Unul dintre minerii participanţi la mineriadă declara: ”La ultima înfăţişare i-am spus procurorului: Domnule procuror, la mină e la fel ca în armată, trebuie să execuţi ordinul. Eu dacă am primit ordin de la director să plec la Bucureşti, nu am avut ce face! Directorul este răspunzător de mine, eu sunt răspunzător de oamenii din subordinea mea. De aceea am luat cu mine cartea de pontaj şi am făcut pontajul la Bucureşti. Era obligatoriu să mergi, nu aveai ce face, iar dacă nu făceau apel guvernanţii, nu cred că mergea nimeni…. Totuşi, minerii au fost manipulaţi fiindcă ni s-a spus că ne pierdem locurile de muncă, că vin marile monopoluri şi ne închid minele, tot zvonuri din astea. Psihoza a fost imensă… (V.C. fost maistru minier, actual pensionar)”. În studiile despre originea agresivităţii şi a violenţei la om se menţionează: “În ceea ce priveşte supunerea faţă de autoritate, există dovezi experimentale care subliniază probabilitatea originii sale înăscute la om. Supunerea faţă de autoritate a fost şi este o valoare etică la culturi foarte diferite… Experimentele lui Millgram arată că dispoziţiile înnăscute precumpănesc asupra elementelor impuse cultural. Impulsul de a se supune, evidenţiat de aceste experienţe, reprezintă o tendinţă periculoasă la specia umană. Ea îi poate transforma pe oameni, fără voia lor, în simple unelte în mâna altora. Trebuie să fim conştienţi de aceasta pentru a contracara pericolele care decurg. ” Puterea postdecembristă nu numai că nu a încercat să evite violenţele, dar, manipulând sentimente şi porniri umane naturale, precum: ataşamentul omului faţă de grupul său social, supunerea faţă de autoritate şi dorinţa de a-şi ajuta semenii aflaţi în pericol, a instigat la violenţă, la ură rasială şi de clasă şi a canalizat toate aceste sentimente spre brutalizarea şi violentarea fizică a oponenţilor ei politici. Prin aceasta, puterea FSN-istă şi-a demonstrat caracterul său dictatorial. Acest fapt este amplu explicat în studiile ştiinţifice care studiază agresivitatea umană: “Orice formă de dictatură ştie cum să stârnească comportamentul solidar invocând un pericol imaginar şi consolidând astfel unitatea grupului. Sentimentele agresive ale grupului sunt apoi direcţionate împotriva inamicului. ” Toate acestea dovedesc încă o dată faptul că politicienii care au preluat puterea după 1989 au fost formaţi la şcoala
-8-
ideologică a statului comunist şi au uzat din plin de metodele comuniste de reprimare şi chiar de lichidare a adversarilor politici cu orice preţ. Putem conchide că statul comunist (dar şi cel neocomunist) este un stat de tip genocidal care dispune discreţionar de viaţa cetăţenilor săi. Statul comunist înseamnă partid unic, poliţie politică secretă, aparat militar consacrat omnipotenţei sale, iar mijloacele create în scopul protecţiei conducătorilor săi sunt folosite fără nici o remuşcare împotriva propriilor cetăţeni atunci când aceştia au o opinie diferită faţă de cea a liderilor acestui tip de stat criminal.
Ceea ce s-a întâmplat la noi în decembrie 1989 şi la mineriada din Aprile ,Mai , iunie 1990, respectiv asasinarea sau torturarea la ordinul guvernanţilor a unor cetăţeni fără apărare, este una dintre problemele cele mai grave de care este afectată şi astăzi societatea românească. Aşa cum a dovedit istoria recentă, acele societăţi care nu şi-au asumat trecutul criminal iar cei responsabili de crime nu au fost pedepsiţi, se confruntă mereu cu probleme sociale, mişcări sociale, proteste şi demonstraţii care îngreunează orice posibilitate de progres către democraţie şi civism a ţării respective.
Astăzi, mai mult ca niciodată, analizând istoria recentă a României, se poate constata că neocomunismul postdecembrist este tot o formă de comunism. Una la fel de nocivă şi de periculoasă precum comunismul însuşi. Statul român se va deparazita realmente de comunism doar în clipa în care justiţia va face dreptate în privinţa crimelor comuniste şi neocomuniste. Totuşi, în clipa de faţă dreptatea este încă departe de a fi administrată. Deşi victimele îşi cer dreptul la justiţie, apelurile lor repetate sunt ignorate sau desconsiderate. Dimpotrivă, asistăm la o reiterare într-o altă formă a primilor ani ai perioadei comuniste, când criminalul îşi acuza victima chiar imediat după producerea actului criminal. Chiar şi acum, după 20 de ani, politicienii din perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990 nu au nici o remuşcare pentru faptele lor sau îşi găsesc întotdeauna justificări sfidătoare şi cinice. Asistăm la un spectacol grotesc în care tot criminalul este acela care îşi calcă în picioare victima şi o acuză nu numai că l-ar fi provocat, ci şi că l-ar fi forţat să ia deciziile care au condus la actul criminal. Astfel, criminalii se erijează în victime şi îşi acuză victimele de pe poziţiile lor de putere. Aşadar, statul criminal se bazează pe o reţea informală de tip „nepotism”, în umbra căreia cei vinovaţi sunt mereu ocoliţi de hotărârile justiţiei, şi în acelaşi timp pe forţa sa politică ce îi permite să instaureze uitarea şi tăcerea peste evenimentele „neplăcute” ale trecutului.
-9-
Depăşirea acestui moment cere însă mai întâi un efort din partea societăţii noastre pentru demascarea vinovaţilor şi a reţelelor care îi susţin printr-o vastă acţiune politică şi juridică (promulgare de legi, îndrumări de interpretare pentru instanţe, impulsionarea anchetelor şi proceselor, antrenarea mass-mediei în această activitate de conştientizare a societăţii din punct de vedere juridic) întrucât populaţia noastră este una traumatizată de manipulare, de compromisuri în lanţ, de alienare, de degradare, de debusolare în masă în ultimii 60 de ani. Pentru depăşirea acestui moment trebuie încheiate odată pentru întotdeuna „tergiversările” tranziţiei în care bălteşte societatea noastră. Avem în faţă un model politic fals, de evoluţie a unei Românii neocomuniste şi în care eşecurile reformei economice şi politice riscă să reînvie totalitarismul, ceea ce de fapt a încercat puterea politică în perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990.
Marea înşelătorie a fost aceea că Frontul Salvării Naţionale – FSN (continuatorul PCR, rebotezat apoi FDSN, PDSR, PSD) a pretins că emană din revoluţia anticomunistă, dar s-a declarat partid în data de 23 iunuarie 1990 şi folosindu-se de manipulare a pretins că este emanaţia revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989. Apoi, prin genocid, crime fratricide şi dezastre materiale, a condus România în sensul opus dezideratelor revoluţiei prin următoarele acte:
reînvierea Securităţii sub forma Serviciului Român de Informaţii
repunerea în funcţie a directorilor demişi la revoluţie
avansarea în grad a ofiţerilor care au participat la crimele din perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990; cei care au paricipat la crimele din decembrie au fost recompensaţi cu certificate de revoluţionar aducătoare de privilegii morale şi materiale
numirea securiştilor în funcţii de conducere în Ministerul Apărării Naţionale
promovarea unor nomenclaturişti notorii în fruntea noilor autorităţi sub pretextul experienţei acestora
împiedicarea accesului la informaţii privind multe din crimele comunismului, dezorganizând şi distrugând arhive
menţinerea în poziţii cheie a vechiului personal din tribunale şi procuratură, din sistemul juridic în general
desemnarea specială a unor magistraţi – în gestionarea dosarelor mineriadelor şi revoluţiei – care să împingă rezolvarea acestor dosare spre zona prescripţiei sau prin decizii de scoatere de sub urmărire penală sau de neîncepere a urmăririi penale a vinovaţilor, şi descurajarea reclamanţilor prin tot felul de strategii.
Societatea civilă a cerut în mod repetat în cadrul manifestaţiei din Piaţa Universităţii eliberarea instituţiilor statului de garnitura PCR (FSN) care a deturnat prin masacru şi a confiscat revoluţia anticomunistă, menţinând la conducere
-10-
fosta nomenclatură, folosind forţele şi tacticile represive utilizate cu precădere de comunişti: manipularea populaţiei şi intimidarea ei prin violenţă şi teroare. Tot în această categorie se înscriu şi sfidarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, manipularea grosolană a electoratului în timpul campaniei electorale din aprilie-mai 1990, ascunderea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989, molestarea şi arestarea revoluţionarilor protestatari.
Viitorul proces juridic nu trebuie oprit doar la nivelul crimelor din 13-15 iunie 1990, crime îndreptate îndeosebi împotriva manifestanţilor anticomunişti care au demonstrat timp de 52 de zile într-un spaţiu public pentru a contesta puterea neocomunistă. Viitorul proces trebuie să judece reprimarea tuturor formelor de manifestare prodemocratică şi anticomunistă, reprimare realizată iniţial prin antrenarea minerilor şi a altor muncitori într-un război civil iar ulterior prin folosirea pârghiilor statului pentru satisfacerea intereselor unui grup restrâns şi privilegiat. Un proces corect şi echitabil va putea revela adevărata natură a forţelor aflate în conflict astfel încât să constatăm care din ele au apărat cu adevărat interesele României: Frontul Salvării Naţionale (continuatorul PCR) condus de Ion Iliescu sau opoziţia prodemocratică şi anticomunistă?
Aşadar, miza dosarului Aprilie ,Mai , 13-15 iunie 1990 nu e doar judecarea celor ce au folosit abuziv forţele de ordine împotriva unor manifestanţi paşnici şi bineintenţionaţi (majoritatea dintre aceştia fiind aceiaşi protestatari care avuseseră curajul de a ieşi în stradă şi de a lupta la revoluţia din decembrie 1989), nu e numai judecarea celor ce au instigat şi orchestrat un război civil trimiţând minerii împotriva manifestanţilor opozanţi pentru a-şi păstra puterea, ci înseamnă şi condamnarea celor care au sufocat şi reprimat revoluţia anticomunistă împiedicând decomunizarea României, reformarea societăţii române şi reconcilierea naţională.
Dincolo de infracţiunile împotriva persoanei, se află uzurparea puterii de stat şi înalta trădare care au făcut posibile sacrificarea României şi a poporului român. Nu în ultimul rând, a fost subminată economia naţională. Odată dovedite aceste lucruri, se va spulbera automat şi eventuala invocare a prescripţiei de către criminali. Prescripţia este anulată de cazuri de forţa majoră precum cele descrise mai sus, aşadar aplicarea ei devine imposibilă.
După 20 de ani de luptă pentru adevăr şi dreptate şi pentru revelarea crimelor fratricide din perioada infracţională decembrie 1989 – iunie 1990, prezentăm acest raport-
-11-
rechizitoriu. În acest raport-rechizitoriu se descriu şi se probează prin date şi mărturii nenumărate atrocităţi care au cauzat victime, daune, teroare, suferinţe etc. Aceste crime au fost comise îndeosebi în perioada 13-15 iunie 1990 de către puterea politică de atunci pentru a reduce la tăcere, prin forţă, opoziţia anticomunistă – civică şi politică.
În numele morţilor, mutilaţilor, răniţilor, maltrataţilor şi al molestaţilor din zilele revoluţiei şi ale mineriadei din iunie 1990, dar şi în numele demnităţii şi viitorului României, cerem Justiţiei, Preşedinţiei, Guvernului şi tuturor organelor de stat abilitate, să se implice pentru a se face dreptate.
SCURTĂ PREZENTARE A PLÂNGERILOR ŞI PROTESTELOR ÎMPOTRIVA FACTORILOR RESPONSABILI
PENTRU EVENIMENTELE DIN 13-15 IUNIE 1990
Evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost soldate cu morţi, răniţi şi importante distrugeri şi pagube materiale aduse statului, unor instituţii, sedii de partide şi persoane fizice. Unele dintre aceste documente (în copie) sunt prezentate sau anexate integral la prezentul raport.
1. Plângeri depuse în 1990, la scurt timp după evenimentele din 13-15 iunie 1990, prezentate în cuprinsul prezentului raport.
2. Plângeri penale depuse de Asociaţia 21 Decembrie 1989, Alianţa Poporului, Liga Studenţilor, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, partidele politice istorice, şi ulterior, Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România, Nica Leon şi alţii.
3. Plângerea lui Corneliu Coposu – lider al opoziţiei anticomuniste în anii ’90.
4. Apeluri şi proteste adresate autorităţilor de zeci de organizaţii civice şi sindicale, semnate în nume propriu de aproape 1000 de personalităţi (începând cu protestele Alianţei Civice din anii ’90 şi terminând cu Apelul pentru Adevăr din 2008)
5. Demonstraţii de stradă, marşuri (începând cu „marşul alb” din 13 iulie 1990), mitinguri (începând cu mitingul Alianţei Civice din Noiembrie 1990 la care au participat sute de mii de cetăţeni şi terminând cu recentele mitinguri din faţa Parchetului General şi a Ministerului Justiţiei).
6. Întâlniri ale reprezentanţilor societăţii civile cu Procurori general, Miniştri ai Justiţiei, Preşedintele
7. -12-
8. României, Preşedinţi ai Consiliului Superior al
9.
10. Magistraturii, Ministrul Apărării Naţionale.
11. Plângeri la foruri internaţionale: Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, Comisia Eurpeană, Parlamentul European.
12. Angajamentele şi declaraţiile actualului Preşedinte al României în timpul campaniei electorale din 2004, cu ocazia prezentării Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (18 Decembrie 2006), precum şi în timpul campaniei împotriva suspendării (2007).
13. Angajamentele şi declaraţiile oficiale ale Procurorului General, Miniştrilor Justiţiei şi ai Apărării Naţionale, preşedinţilor Consiliului Superior al Magistraturii.
14. Sesizările din presa scrisă, televiziune şi radio (BBC, Europa Libera) în care, începând din iunie 1990, s-a cerut urgentarea finalizării cercetărilor şi pedepsirea celor vinovaţi.
15. Publicarea de cărţi, studii, investigaţii.
16. Sesizările forurilor internaţionale: Raportul Amnesty International, Raportul Comitetelor Helsinki ş.a..
17. Raportul parlamentarilor FSN din Comisia parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990
18. Raportul opoziţiei anticomuniste din Comisia Parlamentară de anchetă a evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Opinie separată.
PREZENTARE A DEZIDERATELOR ANTICOMUNISTE
ALE SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI EXPRIMATE ÎN CADRUL
MANIFESTAŢIEI DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII
(22 aprilie 1990 – 12 iunie 1990)
Menţionăm că aceste deziderate au fost reprimate prin fratricidul din Aprilie ,Mai 13-15 iunie 1990.
Aceste deziderate au fost exprimate în principal prin lozinci scandate de zeci sau sute de mii de manifestanţi în timpul manifestaţiilor din Piaţa Universităţii şi prin lozinci scrise, afişate, pe pancarte, pe ziduri şi în alte locuri din Piaţa Universităţii.
1). Lozinci scandate de zeci de mii de manifestanţi în timpul manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, Bucureşti:
• „Jos comunismul!”
• „Jos comuniştii!”
• „Jos Iliescu!” -13-
• „Demisia!” (cu referire la Ion Iliescu, la ministrul de Interne Mihai Chiţac, la guvernul FSN)
• „Nu vă fie frică, Iliescu pică!”
• „Nu vă fie frică, comunismul pică”
• „Nu suntem partide!”
• „Victorie!”
• „Acum ori niciodată!”
• „Unitate!”
• „Libertate!”
• „Europa!”
• „Europa liberă!”
• „FSN, FSN, du-te în URSS!”
• „Olé, olé, olé, olé / Frontul ăsta ce mai e? – PCR!”
• „Apel din Timişoara, trezeşte Doamne ţara!”
• „Timişoara, punctul 8!” (cităm din punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara: “propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate”).
• „V-a sunat ceasul!” (referire la activiştii comunişti şi securişti)
• „Astăzi capitala, mâine toată ţara!”
• „Luptă capitala pentru toată ţara!”
• „Timişoara-Bucureşti!”
• „Iliescu o păţeşti, Timişoara-Bucureşti!”
• „Ceauşescu nu fii trist, Iliescu-i comunist!”
• „Iliescu pentru noi este Ceauşescu II !”
• „Pregătiţi elicopterul!”
• „Sus Iliescu!” (respectiv în elicopter, precum Ceauşescu în 22 decembrie1989)
• „Pentru Petre şi Ion, pregătiţi un avion!” (referire la Petre Roman şi Ion Iliescu)
• „Iliescu nu uita, te votăm la Moscova!” / „Iliescu nu uita, te votează Moscova!”
• „Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea!” / „Iliescu nu uita, studenţimea nu te vrea!”
• „Iliescu nu uita, ţara nu-i moşia ta!”
• „Somn uşor, somn uşor, vă treziţi c-un dictator!” (referire la Ion Iliescu)
• „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”
• „Păcat, păcat, de sângele vărsat!”
• „Cine-a tras în noi, 16-22?” (referire la 16-22 Decembrie 1989)
• „Cine-a tras în noi, după 22?” (referire la 22 Decembrie 1989)
• -14-
• „Iliescu a tras în noi după 22!” (referire la 22 Decembrie 1989)
• -
• „Asasinii!” (referire la autorii masacrului din decembrie 1989)
• „Iliescu s-a aflat lovitura ta de stat!”
• „Ultima soluţie, înc-o revoluţie!”/ „Singura soluţie, înc-o revoluţie!”
• “Treziţi-vă români, aveţi din nou stăpîni”
• „Suntem golani de 45 de ani!” (referire la eticheta de golani cu care activistul comunist Ion Iliescu a caracterizat manifestanţii din Piaţa Universităţii)
• „Milioane de golani!”
• „Mai bine golan decât activist / Mai bine mort decât comunist!”
• „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasa/ Până nu vom câştiga libertatea noastră!”
• „Dumnezeu este cu noi!”
• „Jos Chiţac!”(ministrul de Interne care a organizat reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada infracţională decembrie 1989 – ianuarie 1990).
• „Chiţac să fie ras în cap!”
• „Televiziunea minte naţiunea!”
• „Aţi minţit poporul cu televizorul!”
• „Nu minţiţi poporul cu televizorul!”
• „Trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”
• „Basarabia!”
• „Bucovina!”
2). Lozinci scrise afişate pe pancarte, pe ziduri şi în alte locuri în Piaţa Universităţii:
• “Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara!”,
• „Prima zonă liberă de comunism”
• „Zona liberă de neocomunism”
• „Te iubesc libertate”
• „Golans sans frontières”
• „Welcome to Golania”
• „Facultate de golani” (pancartă uriaşă atârnată pe zidul Institutului de Arhitectură din Piaţa Universităţii)
„Jos comunismul!”
• „Jos Iliescu!”
• „Dacă nu noi, cine? Dacă nu acum, atunci când?”
• „Păcat de sângele vărsat!”
• -15-
• „Nu puteţi să ne ucideţi pe toţi!”
• „Revoluţia va învinge, nu comunismul!”
• „Acum ori niciodată! Jos comunismul!”
• -14-
• „Comunismul este o monstruozitate şi trebuie să dispară pentru totdeauna!”
• „Proclamaţia de la Timişoara”
• „Ce vrem noi este pentru voi: Proclamaţia de la Timişoara”
• „Nu dormim acasă, morţii nu ne lasă!” (text scris pe un cort al greviştilor foamei)
• „Greva foamei, Punctul 8!” (text scris pe un cort al greviştilor foamei)
• „Frica ucide sufletul”
• „Somnul raţiunii naşte monştri”
• „Vom muri şi vom fi liberi” (slogan lansat încă din 21 Decembrie 1989, scris pe un zid)
• „Nu-i vrem la galere, dar nici la putere! ”(referire la foştii activişti comunişti şi securişti)
• „În stradă pe 21 Decembrie, în stradă şi azi.”
• „Nu cedăm”
• „Jos comunismul şi foştii activişti!”
• „Jos FSN!”
• „Jos Securitatea!”
• „Cine este fesenist, ori e prost ori securist!”/ „Cine este fesenist, ori e prost ori comunist!”
• „FSN-PCR-KGB”
• „Floarea Securităţii Noastre” (FSN) / „Frică, Şantaj, Neocomunism” (FSN)
• „F.S.Niet!” (FSN)
• „Votaţi FSN? Votaţi PCR?”
• „Iliescu – Egon Krenz al României” (Egon Krenz – conducător neocomunist al fostei RDG)
• „Nu am murit pentru Perestroika!”
• „Nu există socialism cu faţă umană, ci doar totalitarism cu dinţii sparţi.”
„Golani din toate ţările, uniţi-vă!”
• „Alţi lupi, aceeaşi haită!” (referire la neocomunişti)
• „Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba.” (referire la neocomunişti)
• „FSN-iştii de azi, comuniştii de mâine.”
• „Asociaţia Viitorilor Deţinuţi Politici din România” (referire la manifestanţii din Piaţa Universităţii, prin similaritate cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România)
• „Libertate te iubim, ori învingem ori murim!”
• „Ceauşescu – huligani / Iliescu – golani”
• „Apel din Timişoara, trezeşte Doamne ţara!”
• „Timişoara, punctul 8!”
• „Feseneităţi” (referitor la neadevărurile din emisiunea
• -16-
• de ştiri TV „Actualităţi”)
• „Televiziunea cu telecomandă – FSN”
• „Iliescu-Ceauşescu. Ce-ai iubit la tinereţe nu mai uiţi la bătrâneţe” (cu referire la activistul comunist
•
• Iliescu şi la osanalele acestuia aduse lui Ceauşescu în timpul comunismului)
• „Stalin, Mao, Ceauşescu, nu-s mai răi ca Iliescu!”
„Deşteaptă-te române!”
• „Ceauşescu nu fii trist, Iliescu-i comunist!”
• „Pregătiţi elicopterul!”(pentru Iliescu; …aluzie la fuga lui Ceauşescu cu elicopterul în 22 decembrie1989)
• „Sus Iliescu!” (în elicopter, la fel ca Ceauşescu)
• „Iliescu pentru noi este Ceauşescu doi!”
• „FSN-ul ne-a-nşelat, trandafirul a-nţepat”
• „Tradafriri de-o să votaţi, trandafiri o să mâncaţi!”
• „Iliescu tu ne minţi, trandafirul are dinţi!”
• „Iliescu a fost cu noi vulpoi”
• “Iliescu, nu dezbina ţara!”
• „Golanii de aici sunt huliganii din Decembrie”
• „Ieri huligani, azi golani”
• „În decembrie Huligan, în aprilie Golan”.
• „Huliganii şi golanii vor înlătura tiranii!”
• „Vivat Golania!” / „Trăiască Golania!”
• „Alianţa dintre tineretul muncitoresc şi universitar”
• „Alianţa muncitori-intelectuali”
• „Jos nomenclatura!”
• „Jos cu emanatul!” (cu referire la Ion Iliescu, autoproclamat „emanat” al revoluţiei)
• „Adevărata emanaţie a revoluţiei: Proclamaţia de la Timişoara”
• „Noi nu începem o nouă revoluţie, noi continuăm revoluţia”
• „Basarabia şi Bucovina de nord”
• „TV – armă contra democraţiei”
• „Nu minţiţi poporul cu televizorul!”
• „Televiziunea minte naţiunea!”
• „Părinţi, ne-aţi vândut comunismului” (scrisă după alegerile din 20 mai 1990)
3). Lozinci scrise combinate cu imagini (fotografii, desene, caricaturi. harţi) afişate în Piaţa Universităţii:
• „Ducă-se de unde-a venit!” – panou cu un desen reprezentând „sicriul comunismului” tras înspre URSS, conform unui indicator, de către Ion Iliescu caricaturizat.
• „Pretinii!” (foto: Ceauşescu şi Iliescu)
• „Eu votez FSN” (text scris sub fotografia lui Ceauşescu)
• „Dej-Ceauşescu-Iliescu” (împreună cu fotografii şi
• -17-
• caricaturi ale acestora)
• „Iliescu după zăbrele” (text scris pe fotografia lui Ion Iliescu cu gratii pictate deasupra)
• „Harta României” (Basarbia este tăiată din harta României cu un cuţit mânuit de Ion Iliescu)
•
• „Lituania, Estonia, Letonia” (numele acestor ţări fiind scrise pe drapelele acestora)
• „Ţara arde şi Răzvan Theodorescu se piaptănă” (text scris sub caricatura lui Răzvan Theodorescu fără păr)
4). Lozinci suplimentare scandate în timpul marşurilor studenţilor spre Piaţa Universităţii:
• „Veniţi cu noi, ca pe 22!”
• „Nu staţi în balcoane, că muriţi de foame!”
• „V-aţi uitat la noi şi pe 22!”
•
5). Versurile „cântecelor Pieţii Universităţii”:
NU PLECĂM
Noi dorim o pace simbol să ne fie
Lacrima izbânzii, libertatea noastră
Vrem cu mic cu mare ‘ntreaga Românie
Să răsară mândră ca o floare-n glastră.
Refren:
Noi de-aicea nu plecam
Nu plecăm acasă
Până nu vom câşiga
Libertatea noastră.
Suntem luptătorii veacului ce vine,
Suntem diligenţa veacurilor multe
Caii noştri aleargă spre un ţărm de bine
Cu potcoave albe dincolo de munte.
Dorul ne e frate şi adânc ne scurmă
Visul libertăţii ne e sfânt meleag
Fărăa violenţă, nu suntem o turmă
Libertatea însăşi e al nostru steag.
Stelian Maria, GID (cântecul a fost scris în Piaţa Universităţii, la data de 24 aprilie 1990, dupa interventia Poliţiei din dimineaţa aceleiaşi zile).
-18-
IMNUL GOLANILOR
A fost odată ca-n poveşti, a fost în România
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicind cu oamenii de bine
Numiţi şi neocomunişti şi fără de ruşine.
Refren:
Mai bine haimana decât trădător,
Mai bine huligan decât dictator,
Mai bine golan decât activist,
Mai bine mort decât comunist,.
Vrem libertate, nu comunism şi nici schimbari de formă
Şi de aceea, securişti, să nu ne puneţi normă.
Noi nu vrem neocomunism, nici neolibertate
“Democraţii originale”şsi nici minciuni sfruntate.
Ne-aţi întrebat ce vrem aici, dar ştie toata ţara
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
Să cadă 473, ce ţine TVR
Legată-n lanţurile ei, dar tot degeaba e.
Alegeri fara comunişti, fără nomenclatură
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost, măcelul de atunci.
Versuri – Laura Bodolan. Muzica – Cristian Paţurcă
LIBERTATE TE IUBIM
Sfânta Libertate, noi Te-am scris cu sânge
Şi durerea însăşi a privit spre noi,
Iar sărutul mării lacrima îşi frânge
Când atinge glezna zeilor eroi…
Libertate te iubim, ori învingem ori murim…
Munţii se înclină să-Ţi sărute trupul,
Pomii dau în floare doar în cinstea Ta,
Sfânta Libertate nu-Ţi întoarce chipul
Caci sudoarea frunşii înapoi te vrea…
Libertate te iubim, ori învingem ori murim…
Te-aşteptam cu roua, Te-aşteptam cu dor,
Şi cu buze arse nopţile îţi cânt,
Sfântă libertate, genele îmi mor
-19-
Hai întinde-Ţi mâna şi pe-acest pamânt…
Libertate te iubim, ori învingem ori murim…
Stelian Maria, GID, 28 aprilie 1990, Piaţa Universităţii, Bucureşti
DOAMNE, VINO DOAMNE!
Nopţi lungi şi triste acasă ma gândesc…
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine în razboi
Sunt nopţi de basm acolo la voi.
Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar?
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu.
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni.
De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt.
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni.
Valeriu Sterian
*
Notă: În timpul manifestaţiei din Piaţa Universităţii, FSN a organizat câteva contramanifestaţii unde s-au scandat lozinci precum: “Iliescu nu ceda, muncitorii toţi te vrea”, “Iliescu să fii tare, cum a fost Ştefan cel Mare”, “Iliescu vom vota, fără Kent, dolari, cafea”, “Iliescu nu uita/ Te votăm cu toţii/ Ca să moară de necaz/ Leneşii şi hoţii”. Pe pancarte, se putea citi: “Proclamaţia de la Timişoara – atentat la democraţie”, “Iliescu e român şi are sufletul bun”, “Ţara lui Eminescu votează cu Iliescu”.
DECLARAŢII ALE GENERALULUI-MAGISTRAT DAN VOINEA
-
CARE A INSTRUMENTAT DOSARUL REFERITOR LA
EVENIMENTELE DIN Aprilie ,Mai ,13-15 IUNIE 1990
Aceste declaraţii sunt date astazi prin interviul realizat de jurnalistul Stelian Ciuciu Rroma Integration Association ,
Considerăm că inclusiv ca urmare a afirmaţiilor din interviul de mai jos
generalul-magistrat Dan Voinea nu mai instrumentează acest dosar.
- Persoanele vinovate, care se aflau în vârful piramidei politice de atunci, le puteţi numi?
Generalul-magistrat Dan Voinea (DV): Acum nu le pot numi, pentru că nu am terminat această cauză şi îmi interzice legea să…
- Aceste persoane vor fi învinuite?
DV: Sunt învinuite şi vor fi trimise în judecată.
Daca Ma Intrebati ;-
De câte persoane este vorba?
DV: La ora actuală, sunt 34 de persoane. Gradul de vinovăţie este pentru infracţiuni grave: (…) subminarea puterii de stat, omor, tentative de omor, distrugeri, (…) infracţiuni foarte grave… din care unele sunt şi imprescriptibile.
- Care instituţii ale statului au fost implicate?
DV: Armata, SRI, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor.
DV: S-a dorit instaurarea terorii.(…). A fost un act terorist prin implicarea acestor forţe într-o acţiune violentă, care nu a fost justificată de împrejurările politice. Tocmai asta dă caracterul infracţional al acţiunii – nejustificarea. Ei au fost violenţi împotriva unui grup care nu era agresiv.
- Când preconizaţi că o să fie gata dosarul?
DV: Eu intenţionam ca autoritatile de drept sal termine şi să îl trimita la instanţă luna viitoare (Decembrie Ianoarie 2012). (…)
- Din aceste 34 de persoane învinuite… câte sunt personalităţi publice, politice?
DV: Toate.
- Apropo de diversiuni. Una este incendierea autobuzelor Poliţiei din Piaţa Universităţii. Este adevărată acea casetă
-21-
celebră cu Chiţac…?
DV: Este adevărată. Da, este o discuţie între Diamandescu şi Chiţac, în legătură cu debutul incendierilor.
[N.R.: Dialog radio interceptat de un radioamator între Diamandescu - şeful Poliţiei Capitalei şi Mihai Chiţac – Ministrul de Interne:
Voce Chiţac: “La intreprinderea 23 August au zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită...(muncitori în Piaţa Universitaţii, ca să agreseze manifestanţii anticomunişti)”
Voce Diamandescu: “Vă rog să-l informaţi pe domnul Preşedinte (Iliescu): NE DĂM FOC LA TOATE AUTOBUZELE. ASTA A FOST ÎNŢELEGEREA. Vă rog să-l informaţi.”]
DV: Intervenţia împotriva manifestanţilor din Piata Universităţii s-a făcut după revenirea în ţară a lui Stănculescu. (…) Stănculescu este cel care a dat ordin ca o parte din mineri să fie cazaţi în nişte unităţi militare. E vorba de peste 1000 de mineri care au fost cazaţi în unităţile militare. Se urmărea ca aceştia să formeze un fel de armată de rezervă în cazul în care vor mai avea îndrăzneala anticomuniştii să mai facă manifestaţii.
- Urmau să fie ţinuţi permanent în Bucureşti ?
DV: Da, s-a intenţionat menţinerea lor permanentă. Asta a fost hotărârea lui Stănculescu. (…)
- Când au plecat?
DV: Ulterior evenimentelor. La o săptămână.
- Ce credeţi că ar mai putea să împiedice aducerea adevărului la cunoştinţa opiniei publice şi pedepsirea vinovaţilor?
DV: În momentul ăsta, eu cred că nu sunt piedici serioase care să ne facă să nu putem trimite acest dosar în instanţă. (…) Să ştiţi că sunt cam aceleaşi personaje implicate, şi la Revoluţie, şi la Mineriadă. Dacă ar fi să judecăm drept, represiunea din 13-15 iunie este urmarea celei din decembrie ‘89, pentru că a fost îndreptată împotriva aceluiaşi gen de manifestanţi.
- Care a fost scopul acestei represiuni, până la urmă?
DV: În decembrie 1989, scopul era deturnarea caracterului anticomunist al Revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată. În iunie ‘90, nu se mai punea problema de preluare a puterii. A fost o manifestare de violenţă nejustificată.
- Care este pedeapsa pentru acuzaţia de subminare a puterii de stat ?
DV: Începând de la închisoarea pe viaţă, până la circa 20 de ani
- Câţi oameni au fost arestaţi atunci ?
DV: Peste 1000… (…)
-22-
- Au existat mandate ?
DV: O parte au avut mandat, dar peste o mie de oameni nu au avut niciun mandat.(…) O mie şase sute şi ceva de persoane sunt părţi vătămate.
- Vor să ceară şi daune materiale de la cei 34 de învinuiţi?
DV: Toţi cer.
- Care ar fi suma?
DV: Suma este astronomică.
- Are vreun regret Ion Iliescu?
DV: Nu. Asta e interesant de observat că, şi la Mineriadă şi la Revoluţie, nimeni nu are niciun regret pentru vieţile de oameni distruse şi mutilarea societăţii din punct de vedere moral. Nimeni nu are niciun fel de regret. (…)
- Niciunul dintre cei învinuiţi nu are vreun sentiment de vinovăţie?
DV: Nu, niciunul. Vinovat sunt eu că fac această cercetare. Nu vor să contribuie la aflarea adevărului. (…) Toată treaba a fost organizată pe linie de partid, de FSN.
- Se ştie câte femei au fost violate?
DV: Avem şase cazuri reclamate, până acum.
- În închisoare sau în unităţile militare?
DV: La unitatea militară de la Măgurele.
- Violatorii cine erau?
DV: Militarii, adică soldaţi. Femeile erau ţinute în nişte hangare şi toaleta se afla undeva, în fundul curţii unităţii. Care femeie vroia să se ducă la toaletă, soldatul trebuia să o însoţească şi pe drumul ăla se consuma… La un moment dat, s-au vorbit între ele şi nu s-a mai dus nimeni la WC.
- S-a spus că Virgil Măgureanu a fost văzut în Piaţa Universităţii în 14-15 iunie…
DV: Da, a fost acolo.
- Colaborează SRI la ancheta dvs ?
DV: Haideţi să vă spun. De exemplu, SRI-ul e foarte implicat. În aducerea minerilor, în represiune, în conducerea minerilor prin Bucureşti şi aşa mai departe. Dar SRI-ul mai e implicat într-o treabă, în monitorizarea Pieţei Universităţii şi a avut aşa-numitul grup Dâmboviţa, care a acţionat permanent în Piaţă.
- Ştim cine conducea acest grup?
DV: Le-am cerut dosarul Dâmboviţa. Acolo sunt zeci de rapoarte. Nici până în ziua de azi nu ne-au dat acest dosar. Acesta e actul de acuzare împotriva lui Măgureanu, care a făcut Poliţie Politică de data asta. (…)
- Vina e mai mare a FSN-ului sau a SRI-ului?
DV: A FSN-ului. Credeţi că este o diferenţă între cele două? Oamenii din FSN erau cei agreaţi de SRI, în primul rând. După
-23-
revoluţie, cine a ajuns primar, prefect, nu ştiu ce? Pe cine a vrut SRI-ul.
(…)
- Cum de v-a venit ideea să corelaţi dosarul revoluţiei cu cel al evenimentelor din Aprilie ,mai , iunie ’90?
DV: Aceiaşi reprezentanţi ai represiunii din decembrie 1989 îi regăsim la mineriadă. Conduc represiunea de la mineriadă. Un Stănculescu, un Chiţac, un Diamandescu, un Voican Voiculescu, un Petre Roman, un Iliescu, un Măgureanu.
CONTEXTUL ISTORIC AL MANIFESTAŢIEI DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII ŞI AL FRATRICIDULUI DIN Aprile ,Mai , 13-15 IUNIE 1990
Cu toate ca Frontul Salvării Naţionale (FSN) a promis că nu va participa la primele alegeri libere, ci doar va le va organiza, încă din 31 decembrie 1989, într-un articolul publicat în “Romania Liberă”, Silviu Brucan, unul dintre cei mai importanţi lideri ai FSN, a declarat: “Frontul Salvării Naţionale păşeşte, deci, în bătălia electorală”.
În ianuarie 1990, în capitală şi în alte mari oraşe din România au apărut primele manifestări antiguvernamentale şi incidente de stradă ale cetăţenilor nemulţumiţi de evoluţia societăţii româneşti după revoluţie.
La mitingul din Piaţa Victoriei din 12 ianuarie 1990, sub presiunea unei mari mulţimi de manifestanţi anticomunişti, conducătorii Frontului Salvării Naţionale (FSN) în frunte cu Ion Iliescu, au adoptat două decrete-legi: scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea astfel încât ucigaşii eroilor din decembrie 1989 să poată fi condamnaţi la moarte aşa cum cereau unii dintre manifestanţi. Tot atunci, liderii FSN au promis ferm că FSN nu va participa la alegeri ci doar va guverna ţara până la alegerile pe care le va organiza ca arbitru neutru. Nici una dintre aceste promisiuni nu a fost onorată: pe 19 ianuarie 1990, cele două decrete-legi sunt abrogate printr-un comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN), iar la 23 ianuarie 1990, CFSN a publicat decizia de a se transforma în partid politic şi de a participa la alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
În 28 ianuarie 1990, în Piaţa Victoriei din Bucureşti (în Palatul Victoria fiind atât sediul Guvernului cât şi al CFSN) are loc o mare manifestaţie antiguvernamentală organizată de partidele nou înfiinţate (PNŢCD, PNL, PSDR şi alte partide), la care participă extrem de multe persoane care protestează împotriva hotărârii ca FSN să participe la alegeri.
-24-
Se scandează: “Nu suntem partide!”, “Alegeri fără Front!”, “Olé, olé, frontul asta ce mai e? – PCR!”, “Jos comunismul!”.
Pe pancarte se putea citi: “FSN = PCR”, “Nu vrem neocomunism”, “Treziţi-vă români!”, “Ieri Ceauşescu, azi Iliescu”, “Jos comuniştii deghizaţi!”, „Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”, „Nu am murit pentru Perestroika”, „Vrem democraţie, nu experimente. Nu suntem cobaii FSN.”, „FSN a confiscat revoluţia”, „Cine v-a ales?”, „Vrem guvern de coaliţie”, „FSN-ul ne-a trădat”, „Vrem dreptate, nu Securitate”, „Ceauşescu sângeros, Iliescu mincinos”, „Eu dacă aş învia, tot cu Frontul aş vota!” (text scris pe o fotografie cu Ceauşescu), „Cerem desfiinţarea Securităţii”, „Nu mai vrem comunişti, securişti şi activişti”, „Ţineţi minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte”, „FSN-işti, aţi furat revoluţia din 16-22 decembrie”, „Ne credeţi numai cînd murim?”.
Ca replică la această manifestaţie, în seara aceleaşi zile a început desfăşurarea, tot în Piaţa Victoriei, în imediata vecinătate a manifestaţiei anticomuniste, o contramanifestaţie organizată de FSN şi susţinută de muncitori de la IMGB şi de la alte intreprinderi, aceasta prelungindu-se până a doua zi, respectiv pe 29 ianuarie 1990, când a avut loc prima mineriadă. În dimineata zilei de 29 ianuarie 1990, peste 5000 (cinci mii)de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte şi lanţuri, au sosit în Bucureşti în urma apelurilor lansate în mass-media de către Ion Iliescu, pentru a “restabili ordinea”, pentru a apăra Democraţia şi Frontul. Apar zeci de camioane cu muncitori agitand bâte şi răngi, scandând: “Coposule nu uita, vrem pantofi din pielea ta”, „Ţărănişti cu blugi şi geacă care n-au văzut o vacă”, „Noi muncim, nu gandim”, “Jos intelectualii, studenţii la muncă!”, „Ţărăniştii din import să fie daţi la export”, “Nu ne vindem ţara!”, „21-21, Iliescu a fost cu noi!, „Iliescu nu ceda! Ţara te va apăra”, „Iliescu nu ceda! Noi sîntem de partea ta!”, „Nu partide cu dolari, sînt doar nişte bişniţari!, „În ziua de 22, Iliescu-a fost cu noi!”, „Nu vrem partide cu fosile!”, „Liberali şi ţărănişti, puneţi mîna şi munciţi!”. Manifestanţii plimbă un sicriu gol destinat preşedintelui PNŢCD, Corneliu Coposu. Cu toţii, devastează asemenea unor barbari, sediile partidelor anticomuniste şi bat oamenii pe stradă chiar şi pentru vina de a dezaproba actele lor de violenţă. Cu această ocazie s-au produs şi primele incidente violente în cadrul cărora s-au folosit bâte şi lanţuri împotriva manifestanţilor anticomunişti, martorii oculari sesizând prezenţa unor persoane care, cu ajutorul unor staţii de emisie-recepţie, coordonau acţiunile violente ale celor înarmaţi cu bâte şi lanţuri împotriva celor care participau la manifestaţia anticomunistă.
Incidente similare s-au produs şi în 18 februarie1990,
-25-
când o demonstraţie paşnică antiguvernamentală, anticomunistă şi antisecuristă, a fost catalogată de către şeful provizoriu al statului Ion Iliescu, precum şi de către membrii guvernului, drept o încercare de lovitură de stat. Demonstranţii din Piaţa Victoriei aveau pancarte ca: “FSN=PCR”, “FSN, du-te în URSS!”, “FSN-işti, aţi furat revoluţia din decembrie ’89!”, “Jos comunismul!”, “Jos Securitatea!”, “Securitatea democraţiei, nu democraţia securităţii”, “Nu mai vrem comunişti, securişti şi activişti!”, “Demisia! Demisia!”, “Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist!”, “Păcat, păcat, de sîngele vărsat!”, “Ultima soluţie, înc-o revoluţie!”, “Revoluţia se cîştigă, nu se fură”, “Securiştii-n mină, ca s-avem lumină!”. În faţa palatului Victoria, miile de manifestanţi cer în zadar un dialog cu guvernul. Cu această ocazie, au fost mobilizaţi a doua oară, “pentru a face ordine”, 5.000 de minerii din Valea Jiului, care urmau a se substitui din nou autorităţilor. Se pot citi sau se pot auzi următoarele lozinci: “Noi dăm cărbune, daţi-ne pace!”, “Vrem să muncim în linişte!”, “Muncim, luptăm şi ţara apărăm!”, “Iliescu nu uita, minerii sînt de partea ta!”, “Noi vă dăm lumină, voi daţi-ne linişte!”.
Pe 25 februarie 1990, Grupul Independent pentru Democraţie (GID) a luat atitudine faţă de a doua mineriadă, organizând în semn de protest un „marş al tăcerii”. Această formă de protest devine emblematică în perioada următoare prin faptul că în fiecare Duminică s-au organizat „marşuri al tăcerii” cu plecare din Piaţa Unirii şi încheiate la Piaţa Victoriei (la Palatul Victoria, unde se afla sediul conducerii provizorii a statului) sau la Televiziune. Aceste marşuri şi-au găsit expresia de maximă amploare în manifestaţia-maraton de mai târziu, din Piaţa Universităţii.
La 11 martie 1990, are loc la Timişoara un mare miting, prin care oraşul-simbol al Revoluţiei Române lansează o proclamaţie în care sunt prezentate idealurile revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989. Cităm din punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara: “propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism”.
-26-
În 25 martie 1990, la împlinirea a 100 de zile de la revoluţie, Grupul Independent pentru Democraţie organizează în Piaţa Unirii din Bucureşti un miting de solidaritate cu “Proclamaţia de la Timişoara”. Pe pancarte scria: “Mesaj din Timisoara, trezeşte Doamne ţara!”, “Emanaţia revoluţiei nu este FSN, ci Proclamaţia de la Timişoara”, “Fără nomenclatura comunistă!”.
Începând cu data de 25 martie 1990, când se intrase deja în campania electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 20 mai 1990, la Bucureşti au avut loc mitinguri la care, folosindu-se o tribună improvizată, au vorbit diverse persoane care au semnalat atitudinea nedemocratică a celor care preluaseră puterea în stat, aceştia fiind consideraţi trădători ai idealurilor revoluţiei, participanţii fiind avertizaţi asupra pericolului insturarării unui regim dictatorial.
Duminică 1 aprilie 1990, mii de manifestanţi au participat la un marş până la sediul guvernului din Piaţa Victoriei, scandând “Jos comunismul!” şi “Jos Iliescu!”. Duminică 8 aprilie 1990, în Piaţa Unirii din Bucureşti, are loc un miting anticomunist, “anti-fesenist” şi împotriva cenzurii Televiziunii Române, organizat de Alianţa Poporului, Grupul Independent pentru Democraţie, Asociaţia 21 Decembrie, Asociaţia 16-21 Decembrie.
Sâmbătă 21 aprilie 1990, Alianţa Poporului organizează un miting pentru comemorarea eroilor revoluţiei în Piaţa Unirii. Vicepreşedintele organizaţiei, Teodor Mărieş, citeşte un comunicat prin care se cerea liderilor tuturor partidelor sa voteze amânarea alegerilor.
În paralel cu aceste acţiuni de protest, guvernanţii au cultivat în continuare relaţiile cu minerii şi alte categorii de muncitori, acceptându-le o serie de cereri sindicale materializate cu mari creşteri salariale. Aşa se face că a apărut o “clasă” de muncitori favorizaţi care a devenit masa de manevră în slujba guvernanţilor, prin acţiunile violente distructive împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a presei independente, a partidelor istorice, acţiuni cunoscute sub denumire de “mineriade”.
Pentru a înţelege acest fenomen cu implicaţii pe linia răspunderii juridice, trebuie amintit că această masă de manevră constituită din mineri îşi are rădăcini în greva din 1929 de la Lupeni, când partidul comunist aflat în ilegalitate a pus bazele unei anumite reprezentări politico-sociale a locuitorilor din Valea Jiului. Această categorie socială a minerilor s-a dovedit însă imprevizibilă şi greu de controlat atunci când politicienii au fost împotriva intereselor lor, ca de exemplu greva minerilor din 1977, când, minerii au trecut
-26-
cu uşurinţă peste ideologiile oficiale şi au atacat puterea politică pentru a obţine condiţii mai bune de muncă şi viaţă.
Începând cu 1990 puterea instalată după revoluţie, a controlat sindicatele de Valea Jiului, aşa cum am arătat mai sus, prin măriri salariale şi alte beneficii, transformând mişcările minerilor în fenomene cu un pronunţat accent politic, exemple în acest sens fiind mineriadele din 29 ianuarie 1990, 19 februarie1990, 13-15 iunie1990, 23-28 septembrie 1991, ianuarie-februarie 1999. În toate aceste situaţii, minerii din Valea Jiului s-au deplasat spre capitala ţării având convingerea că „apără democraţia” şi „restabilesc ordinea”.
Din toate aceste exemple, mineriada care a avut urmări dramatice pentru populaţia României şi un efect extrem de compromiţător pe plan internaţional, a fost aceea din13-15 iunie 1990, când minerii din Valea Jiului, conduşi de liderii sindicali Miron Cozma, Ilinescu Constantin, Napău Ioan, Torsan Ilie şi alţii, la chemarea reprezentanţilor noii puteri guvernamentale şi de stat (FSN), au venit în Bucureşti substituindu-se organelor de ordine, au reţinând şi molestând peste 1050 de persoane. Totodată, au produs distrugeri, furturi, tâlhării, la diferite instituţii, la Universitate, la Institutul de Arhitectură, la Facultatea de Drept etc., la sediile partidelor istorice şi ale unor orgnizaţii ale societăţii civile, la sedii ale redacţiilor de ziare, precum şi la domiciliulunor lideri ai opoziţiei