Despre revoluționari și generalii post decembriști

Domnule Marius Mioc, 12.08.2011
Am citit cu atenție materialele Dvs. referitoare la securistul Trosca.
Acordarea acestui om execrabil, capabil de orice mîrșăvie, împotriva colegilor săi de serviciu, a titlui de Revoluționar a constituit cea mai mare surpriză, prostie a acestei Asociații.
Sigur fiecărui om îi pare rău cînd cineva moare, dar acest lucru nu poate șterge activitatea mizerabilă a acestuia. Trebuia să ai un caracter special, de canalie pentru a opta să fie securist sau activist de marcă în timpul lui Ceaușescu. Ce meserie odioasă să-ți spionezi colegii, prietenii, rudele și să le pîrăști șefiilor tăi.
Era firesc, neapărat și justificată retragerea acestui titlu. Despe acest „om“ s-a vorbit prea mult în comparație cu mulți, foarte mulți adevărați revoluționari.
Eu personal nu vreau să mai aud despre acesta și ceilalți securiști de marcă.
În legătură cu titlul de Revoluționar al fostului General Marin Oană, fostul comandant al Regimentului 1 Mecanizat, din București, D.1. Mc.(Mecanizată). Iarăși o greșală.
Domnule Marius Mioc, Asociația revoluționarilor are, din păcate mult de lucru, și multe greșeli de îndreptat.
În primul rînd trebuie să ceară justiției trimiterea în judecată a tuturor generalilor divizilor D.1.Mc și D.57 Tc.(Divizia 57 Tancuri), cadre militare avansate la excepționa după Revoluție, pentru, sună blînd spus(ca în cazul ex-generalului Marin Oană) împrăștiere demonstranților din București.
Și aici amintesc următoarele nume sonore, hahaha generali de armată: Costache Tiberiu, Chelaru Mircea, Mureșsn Mircea(D.1Tc.), Carp Gheorge(D.1 Mc); și din păcate nu sînt numai aceștia.
Dau numai două exemple în care președintele României, Domnul Traian Băsescu trebuie să ia măsuri imediate de repararea unerori erori catastrofale, petrecute în armata țării.
1. Lt.Col. Marin Oană, ca și fostul Maior Amăriucăi(R.1Mc.) pe vremea Revoluției, au fost numai doi din executanții ordinelor criminale ale generalului, execrabil caracter, Carp Gheorghe. Acesta în calitate de Șef de stat Major a D.1. Mc., pe atunci numai Lt.col., a organizat, condus și ordonat trupelor sale, din București, împrăștierea demonstranților și trecerea tancurilor sale peste demonstranții întinși pe caldarîm.
Tot acest Lt.col. ajuns între timp Colonel, avansare la excepțional pentru că a omorît demonstranții trecând cu șenilele tancurilor pestre demonstranți, a fost cel care condus personal „împrăștierea“ „golanilor”, ce sinistră, macabră, coincidență, din Piața Universității din București, 13-15 Junie 1990. Ca urmare „patriotul” (a se citi criminalul) Ion Iliescu îl avansează pe salvatorul său la gradul de General Maior.
Rapacitatea, setea acestui general de afirmare, capabil de orice inițiativă proprie, de orice faptă mârșavă, din păcate nu a fost singurul(a se vedea prietenii și colegii lui din D.57 Tc) a condus la crime grave la care s-a făcut părtașă și armata ceaușistă, în prima parte a desfășurării revoluției române și din păcate și în perioada de tranzit.
Cu asemenea comandanți zeloși, lași, de a executa cu bravură ordinele dictatorului și a șefilor, nu vreau să fiu confruntat, comparat.

Generalul, probabil la pensie, Carp Gheorghe este acelaș care a raportat generalului Militaru „complotul“ tinerilor ofițeri răzvrătiți, constituiți în Grupul de Inițiativă pentru Democratizarea țării și armatei(GIDA);cadre militare aparțind celor două Divizii bucureștene(D.1 Mc. și D. 57 Tc.) și a unitățiilor din provincie subordonate. Cum vine asta? Ce fel de dreptate și adevăr propagăm?
Pe subordonatul generalului Carp Gheorhe, fostul general Marin Oană îl degradăm și pe criminalul notoriu, Generalul Carp Gheorghe îl avansăm?
2. Generalul Mureșan Mircea, pe vremea revoluției, maior comandantul Regimentului de tancuri din Pantilimon(București)a contribuit din plin la „ împrăștierea „ demonstranților din București și la distrugerea Biblotecii Naționale a României, la incendierea acesteia și la creerea unei pagube imenstimabile, de nerecuperat, în parimodiul culturii românești.
Dacă aceast ofițer bețiv, cunoscut pentru consumul de alcool în unitatea militară și aplicații, cu care s-a impus șefilor și și-a apropiat prieteni, de aceeași calitate, a fost sau nu băut și în momentul cînd a tras cu tunul de pe tanc în biblioteca națională, nu știu. Acest lucru urmează să fie cercetat de cei în drept, de justiție.
Un lucru știu sigur, dacă maiorașul, alcoolicul, Mureșan Mircea ar fi știut că pentru această faptă va fi avansat General și va ajunge general de armată, sigur ar fi ras cu tunurile sale de pe tanc toată Biblioteca Națională, în speranța că va fi desemnat de președinții comuniști Ion Iliescu și Emil Constantinescu MAREȘAL al României, titlu invidiat și de Generalul de armată Mircea Chelaru(rivalitate colegială).
Și cîte nu se mai pot spune.
V-am făcut curioși. Despre consumul de alcool în unitățile militare și chiar în timpul Revoluției o să mai revin.
Poate reușesc în sfîrșit să public cartea mea care este deja redactată.
Am nevoie de o editură, de oameni care să fie interesați, dispuși să publice cartea.
Rog pe prietenii mei să se intereseze pentru mine, pentru publicarea cărții, care pe mulți îi aruncă în aer.
Cu drag pentru adevăr și dreptate
Lt.Col. în Rezervă Popescu Silviu Octavian CADA

P.S. Stimate domnule președinte al României Traian Băsescu, vă solicit pe acestă cale
sesizarea justiției țării și luarea sub lupă a activității, exacte, a tuturor generalilor nominalizați de mine, în perioada inițială de sprijin a dictatorului Ceaușescu; cu ce s-au ocupat fiecare în aceea perioadă și a decide ca atare: degradarea lor din gradele de general, pe care nu le merită. Situații similare ca în cazul generalului Marin Oană.
O atenție deosebită trebuie acordată activității celor doi generali Carp Gheorghe și a generalului Mureșan Mircea, cu care puteți începe.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: