Nu i-aș fi ajutat pe Mineri împotriva foștilor mei camarazi

Dacă eram de față și doream să-mi pun mintea cu forțele de ordine și cu cunoștiințele mele militare se alegea praful din clădirea Guvernului și mureau mulți apărători a aceste clădiri.
Țin să apreciez și să remarc curajul minerilor care fără arme au ținut piept forțrlor de ordine.
Era deajuns să dezarmăm militarii și să le luăm armele ca să iasă o baie de sînge.
Chiar dacă aș fi fost de față nu i-aș fi ajutat pe mineri să acționeze împotriva foștilor mei camarazi și a militarilor în termen.
Nu am fost pentru o soluție violentă de nici-o parte, dela început și pînă la sfîrșit.
Criminalii Iliescu și Petre Roman nu au înțeles acest lucru și au apelat la crime. De fapt nu era pentru prima dată cînd foloseau aceste metode; democrația lui Bulibașa cu fața urmană.
La închisoare cu acești hoți comuniști ai Revoluției române Ion Iliescu și Petre Roman, autorii ai barbariadelor.
Lt col. D.I. Popescu Silviu Octavian
P.S. Se observă, din prima zi de demostrație a minerilor, la care nu am luat parte, 25 Septembrie 1991, că minerii au cerut singuri, fără să fie ațîțați de mine, cum mă acuză judecătorii, demisia lui Iliescu, care i-a mințit.


Mulțumesc Domnule istoric Marius Mioc pentru secvențele video extrem de sugestive și relevante pentru demonstrarea adevărului faptic și a nevinovăției mele, a provocării minerilor, de către forțele combinate de ordine.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: