Era de ajuns

Era de ajuns să organizez dezarmarea forțelor de ordine de arme și muniție și să induc minerii în eroare, că delegația lor care întîrzia să reapară, de la tratativele cu Ion Iliescu, că aceasta a fost arestată, și atacul de guerilă al minerilor și populației Bucureștiului, care ar fi sărit peste gardul simbolic al Palatului Cotroceni, ar fi transformat acest Palat în ruine și ar fi luat cucuveaua Ion Iliescu și militarii care îl păzeau prizioneri.
În incinta grădinii prezidențiale Iliescu putea să se c… pe blindatele sale, care nu aveau loc să se desfășoare și erau ineficace.
În doi pași și trei mișcări minerii și Revoluționarii era deja pe treptele Palatului prezidențial.
Se alegea praful de tot și scoteam Cucuveaua cu pantaloni grei la lumina zilei, pentru a o judeca poporul.
Faptul că nu am făcut acest lucru demonstrează ideea mea centrală că am urmărit o rezolvare civilizată, democrată a unui conflict de muncă.
Dacă am gîndit greșit nu are decît să mă judece istoria.
Poate că am greșit că i-am acordat Zlătarului o șansă să încerce să joace, măcar odată, pe cartea Democrație.
Judecînd acum la rece am greșit, trebuia să-l rad și așa nu mai avea posibilitatea să mă condamne și dimpotrivă îl condamnam eu, cu țara și minerii pe care ia păcălit.
Lt.Col. D.I. Popescu Silviu Octavian
P.S. Timpul nu este pierdut, ceea ce am pierut atunci în Septembrie 1991, voi recupera eu cînd voi deveni Președintele României și am să-i judec pe toți criminali țării, legîndu-i în genul unui smoc de fire de grîu.
Români citiți și difizați adresa Blogului Lt.Col. D.I. Popescu Silviu Candidatul Dvs. la alegerile următoare Prezidențiale! http://www.popescusilviucada.wordpress.com
Pentru țară, popor și adevăr!
Vă mulțumesc!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: