În timp ce ….900 Miliioane Euro

03.10.2011
În timp ce România, președintele Traian Băsescu, Ministerul Apărării refuză să plătească
pensiile românilor din exil și chiar din țară, tovarășul Traian Băsescu își permite să cumpere un ansamblu de case pentru fetița sa Elena Băsescu, în Franța. Vilele se găsesc, în centrul Parisului, dispuse pe una dintre cele mai scumpe străzi ale capitalei Franței, pe strada Périé Mazamet, la numărul 12.
Așa cum comentează jurnaliștii de la revista românească Exploziv News, doamna Simona Fica, se pune problema de unde are Președintele României atîtea Miliarde de Euro? Da, ați auzit, citit bine, Miliarde de Euro nu Milioane.
Un al doilea Gadafi, al României.
Dar acesta nu este singurul hoț al țării. Cereți și aflați, să se facă publice, conturile foștilor coate goale,
ale membriilor fostului Partid Liberal Aripa Tînără, Dinu Patriciu, Trăinicieanu, fostul prim ministru Petre Roman, Emil Constantinescu și alții.
Traian Băsescu avea, după spusele unor jurnaliști avizați, la răsturnarea dictatorului 200 000 de Dolari pe conto, în decembrie 1989, mai mult ca Ceaușescu.
Cine își putea permite așa ceva, să dețină oficial valută și o asemenea sumă? Desigur numai un om al securității.
Așa cum subliniază autorii articolului chiar dacă tovarășul Traian Băsescu ar fi fost, 20 de ani, președintele României și fetița acestuia, tot atît timp parlamentar european, nu putea familia Băsescu, în acești 20 de ani, să strîngă o avere care să însumeze mai mult decît cîteva Milioane.
Și atunci vă mirați de ce vă merge așa de prost la majoritatea dintre Dvs., pensionarilor, după o viață grea de muncă.
Descurcăreții, oamenii politici, demagogii, care au făcut spume la gură, pentru adevăr, dreptate și cinste, au ajuns magnații țării.
Și voi îi răbdați în continuare cu stoicism.
Așa cum spuneam aveți urgent nevoie de un președinte care să aibă curajul să-i tragă la răspundere pe acești mincinoși, sperjuri, hoți cu acte în regulă ai țării și să le facă socoteala, căci aceștia stau prost cu aritmetica.
Acest om cum spuneam nu poate fi decît Dipl. Ing. Popescu Silviu Octavian CADA.
El vă garantează că toți acești hoți ai României vor trebui să justifice opiniei publice românești, de unde au asemenea averi?
Nu mai pierdeți nici-o secundă dragii mei concetățeni, uniți-vă în cuget și suflet, pentru țară, neam dreptate și cinste și deschideți campania electorală de susținere a noului Dvs. candidat la Preșidenția României.
Acesta nu vă va dezamăgi.
Dumnezeu să ne ajute.
Cu dragoste pentu țară și români.
Lt.Col. Inginer Popescu Silviu Octavian
P.S.
Și acum articolul integral din revista sus menționată și fotografia.

Image and video hosting by TinyPic

Titlul articolului:
Casa de la Paris a Elenei Băsescu
Nouă sute de milioane de euro, Vila de pe Rue Perie Mazamet Nr.12, Paris, Proprietatea în acte: Elena Băsescu
===========================================================

Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă

din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de “fiţe”, unde

doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate

pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari

ai Franţei. O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările

Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar

pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa. Şi totuşi, ea a fost cumpărată,

cu PLATA INTEGRALĂ (9 sute de milioane de euro!)

– in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima

(în care au fost cazaţi ofiţeri SPP din garda duduii prezidenţiale),

de către Elena Băsescu! Interesant de aflat de unde a avut “fata lui tata”

banii cu care a cumpărat superba casă. Mai mult ca sigur,

această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni

pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei

lui Traian Băsescu (NOTA REDACŢIEI:

informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie, printr-un important om

de afaceri francez, la rândul său europarlamentar,

chiar de către reprezentantul agenţiei imobiliare pariziene

prin care EBA şi-a achiziţionat bijuteria locativă de 900.000.000 euro,

bani gheaţă!). De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată

este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică,

iar salariul său de europarlamentar – chiar dacă e consistent

– nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile?

Probabil că din… succesuri, nu?

Simona FICA /NNeN News Ex

.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: