Un material preluat de la Theo Gușat, trimis de o stimată doamnă din Franța, Adriana Saturnin

joi, 1 decembrie 2011
Condamnări de Ziua Națională a României
––––––––––––––––––––––
Aș putea crede ceea ce se vehiculează în presa actuală despre lipsa noastră de patriotism, iresponsabilitatea românilor etc. Dar eu nu cred în acel 1 Decembrie glorios și n-am nici cea mai mică intenție să stau mândru la o paradă militară în care armata română nu mai are nimic de-a face cu România, că numai culorile îi sunt românești. Și nu pentru mult timp.
Că se fac pomeni electorale, știm. Mi se reproșează că n-am participat la manifestările din centrul orașului. De ce? Ni se cere an de an să stăm cot la cot cu cei care ne-au lovit părinții, i-au torturat sub protecția comunismului. Tot acei oameni care au folosit patriotismul ca pretext să facă aceste atrocități… acum s-au „creștinat” și ne oferă pomeni pentru propriii morți! Pe unii îi recunoaștem după fețe. Cum am putea face așa ceva?
Românul e conștient că patriotismul nu i-a servit numai lacrimilor și că așa va fi întotdeauna, știe la fel de bine că o mișcare de emancipare națională înscăunează cei mai înfiorători și semidocți oameni. Așa că nu mai vrea să joace un rol, mai bine lasă țara cernută până se pierde. Îi lasă pe conducători să conducă nimicul. Le arată că dacă strâng cureaua destul de puternic, îi vor pune la zid. Credeți că-n străinătate patriotismul e în floare? Mulți intelectuali străini nu sunt siguri cine este premierul țării lor… Și contează? De un leu sunt toți.
1 Decembrie al nostru nu seamănă cu Ziua Națională a Franței, ci cu sărbătorile din Piața Roșie a Moscovei. Din 1990 încoace niciun conducător de stat nu a avut un discurs despre bucuria de a fi român. Se vorbește despre sânge vărsat, vieți curmate, palme de pământ eliberate, Hitler, traume ș.a.m.d. Așa sărbătorim?! Asta înseamnă o sărbătoare: sânge vărsat, vieți curmate?! Mai frumos este un cortegiu funerar decât defilările acelea în pas fascist! Apoi imnul. Cât de funebru imn! Și acela este plin de sânge, nu de bucurie.
De ce această continuă stresare cu „rememorarea trecutului”? E o obsesie românească? Se crede că suntem uituci? Imnul ne aduce aminte de trecut, sărbătorile ne aduc aminte de trecut, liderii… Faptul că trăim după obiceiuri românești nu e suficient? În familie mai crede românul, nu în defilări stradale.
Se sărbătorește vreodată 1 Decembrie în familie? Ziariștii care spun că-s patrioți… oare stau la o agapă creștinească în familie? Astea-s doar subiecte mereu actuale pentru ei, editoriale întotdeauna la modă. E la modă să n-ai încredere în intențiile bune ale aproapelui. Nici profetul Ilie nu se credea atât de singur! Văicăreală…
Ni se cere să nu uităm istoria, dar să uităm ce vor alții din istorie. Cum să îți amintești numai ce vor alții? Cum să îți amintești că nemții au făcut Marea Unire, nu românii, însă ultimii cincizeci de ani de dictatură să-i uiți? Să ierți (de dragul sărbătorii) când te uiți în ochii criminalilor neamului tău care pretind a fi eroi și patrioți de drept! Măcar dacă n-ar avea beneficii din partea statului. În acest caz, mai bine patriotism zero! Iar noi, ceilalți, care nu ieșim la sărbătorile acestea, o facem pentru că nu vrem să dăm puterea nimănuia. De frică se fac ieșiri cu clasa, umplem rândurile. Imaginea! Da! În rest… putregaiul.
Românul nu va ieși cu inimă largă la sărbătorile naționale care păstrează aura comunistă până când criminalii regimului nu vor fi aduși la lumină. Până atunci avem dreptul să nu credem în „democrația aservită”! După cincizeci de ani de comunism vă așteptați la altceva, domnilor conducători? Chiar credeți c-am uitat peste noapte că tot voi ați bătut tobele despre viața tovărășească? Câini!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: